Principalii marcatori ai partidei au fost Bogdanovici 23 puncte, Sarici 15, pentru Croaţia, respectiv Perl 12 şi Vojvoda 11 puncte pentru Ungaria.

La meci au asistat circa 1.000 de fani unguri şi câteva zeci de fani croaţi.

A doua partidă a zilei va avea loc de la ora 17.45, între Spania şi Muntenegru, iar România va încheia prima zi a grupei C, cu Cehia, de la ora 20.30.

În grupa D, la Istanbul, s-a jucat, tot vineri, Belgia – Marea Britanie 103-90, celelalte partide ale zilei fiind între Serbia – Letonia şi Turcia – Rusia.

În grupele A şi B s-au jucat, joi, primele partide, iar sâmbătă competiţia continuă cu etapa a II-a.

Turneul final al CE de baschet masculin din 2017 are loc între 31 august – 17 septembrie în România, Finlanda, Israel şi Turcia, ultima fiind şi gazda fazei finale a competiţiei.

Primele patru clasate în fiecare din cele patru grupe se vor califica în optimile de finală, în care se va lupta pentru sferturi, apoi semifinale, urmate de finalele pentru medalii.

Echipa naţională a României s-a calificat la acest turneu final tocmai pentru că este una din cele patru gazde. Ultima participare a naţionalei la un Campionat European a fost la CE 1987 (Grecia), când a ocupat locul 12 (ultimul), iar acum organizează o grupă pentru prima dată la masculin. La feminin, în 2015 au avut loc meciuri din două grupe în România.

Campioana europeană en-titre este Spania, care are 12 medalii continentale, din care trei de aur (2009, 2011, 2015), titlul mondial în 2006, precum şi patru olimpice (trei de argint – 1984, 2008, 2012 şi una de bronz – Rio 2016).

Potrivit noului calendar FIBA, următoarea ediţie a Campionatului European va avea loc abia în 2021, peste doi ani fiind programat Campionatul Mondial, în preliminariile căruia va evolua şi România, în premieră.