Faleza din fața Cazinoului din Constanța va deveni pentru al treilea an consecutiv o arena de baschet 3x3 cu două terenuri la standarde FIBA 3x3, unde 60 de echipe se vor lupta pentru premii în valoare de peste 15.000 de lei.

Campioana la categoria Open Masculin va primi un cec în valoare de 1000 de euro în timp ce câștigătoarea competiției la categoria Open Feminin va încasa 250 de euro, premiul pentru fete fiind oferit de către Federația Română de Baschet. Fiecare dintre cei peste 200 de jucători înscriși vor primi un maiou oficial Constanța Streetplay Cazinou, kit-ul de participare urmând a fi completat cu alte produse oferite de partenerii competiției.

Înscrierile la turneul constănțean s-au încheiat în mai puțin de o zi. Competiția e o bună ocazie de urmări încă un episod al duelului epic dintre Școala Veche și Rahova's Finest. În această vară, Școala Veche a câștigat toate turneele din Dobrogea. Oare ce replică pregătește marea rivală?
Emil Teleagă aka AFO de la Subcarpați va fi invitatul special al serii de duminică la Superbet Constanța Streetplay Cazino, iar sâmbătă seară, fanii vor avea parte de o demonstrație de kendama susținută de CRBL și de discipolii săi de la King Dama.

Demonstrații ale majoretelor de la liceul cu program sportiv “Nicolae Rotaru” precum și momente de street dance oferite de trupele All in One Dance și Street Force Dance vor completa un weekend plin de distracție animat de DJ Elis și MC Cosmin Petrescu.

Pauzele vor fi și ele încărcate de adrenalină fiindcă Superbet și ceilalți parteneri îi vor provoca pe cei prezenți la concursuri cu premii. Așadar, fanii vor avea și ei șansa de a fi eroi în arena celui mai nou sport olimpic.