După momentul premierii, rusoaica nu a făcut turul de onoare cu drapelul Rusiei, așa cum fac de obicei medaliații, și cum au procedat sportivele de pe locurile 2 și 3, ucraineanca Iulia Levcenko (2,01 m), respectiv poloneza Kamila Licwinko (1,99 m).

Maria Kucina (24 ani), căsătorită Lasitskene, mai cucerise titlul mondial în 2015, la Beijing. Ea a fost printre cei 19 sportivi ruși autorizați să concureze sub drapel neutru la Londra, după ce întreaga delegație rusă a fost interzisă la JO de la Rio de Janeiro ca urmare a scandalului de dopaj.