''Suntem acum pe deplin axați pe pregătirea echipei pentru noua ediție din Bundesliga, pentru partida cu Wolfsburg de săptămâna viitoare. Sigur, Ousmane Dembele are posibilitatea de a se antrena individual, departe de restul coechipierilor'', a explicat Michael Zorc, directorul sportiv al clubului german.

Dembele nu s-a prezentat săptămâna trecută la un antrenament al formației, nemulțumit de faptul că Borussia nu a ajuns la o înțelegere cu FC Barcelona privind transferul său la gruparea catalană.

''Absența lui Dembele de la antrenament nu are nicio scuză și el va suporta rigorile regulamentului intern. Un astfel de comportament nu poate fi tolerat. El va fi suspendat până săptămâna viitoare'', declara vineri Michael Zorc.

O plecarea a atacantului francez Ousmane Dembele de la Borussia Dortmund la FC Barcelona este ''puțin probabilă'', neajungându-se la niciun acord privind suma transferului, a anunțat clubul german de fotbal.

''Reprezentanții clubului FC Barcelona au făcut o ofertă care nu corespunde nici valorilor fotbalistice extraordinare ale jucătorului, nici stării actuale a pieței europene de transferuri'', a indicat clubul german într-un comunicat.

''În acest moment nu trebuie să ne așteptăm la un transfer al jucătorului la FC Barcelona, iar momentan (un astfel de transfer) este puțin probabil'', a adăugat Borussia, care totuși nu s-a opus la o nouă rundă de negocieri cu catalanii.

Potrivit presei locale, clubul german insistă pentru o indemnizație de 150 milioane euro, ceea ce ar face din Dembele al doilea cel mai scump jucător din istorie, după Neymar, locul căruia ar putea să-l ia la Barca.