A înscris primul gol pentru Universitatea într-un derby de totul sau nimic cu Târgu Mureș, în liga secundă. Tot atunci a făcut pentru prima oară și saltul pe care deja l-a patentat și l-a făcut celebru. De atunci, reușitele au curs: 19 goluri și 13 assist-uri are Ivan, în cele 101 meciuri jucate pentru Știința. Unul dintre goluri a fost marcat chiar la debutul lui în Liga I, contra FCSB, în Ghencea.

"Andrei, aceste ultime rânduri sunt pentru tine și sunt scrise din toată inima: au fost patru ani frumoși, chiar dacă grei. Împreună am realizat foarte multe: Universitatea a redevenit echipa cu care oltenii se mândresc, iar tu ai devenit cel mai promițător tânăr jucător român și una dintre vedetele Ligii I. Ne despărțim cu sufletul greu, dar cu convingerea că și tu, și Știința, vom continua urcușul înspre stratosfera fotbalului, chiar dacă separat.

Poate că peste 10 ani, când tu vei fi cel mai bun marcator al Naționalei României și Știința cea mai mare forță a Ligii I, drumurile ni se vor întâlni iarăși și te vom revedea în tricoul alb-albastru în care ne-ai făcut să te iubim. Îți mulțumim pentru tot și îți vom ține pumnii la fiecare minut pe care îl vei petrece pe teren, în tricoul noii tale echipe"
, acesta a fost mesajul postat de CSU Craiova pe site-ul oficial al clubului.